AIRBUS – o sansa ratata

România rateaza șansele de investiții iar proiecte importante esueaza. Investitii se amana sau dispar din cauza dezinteresului. Airbus, partenerul vechi României, a anunțat că șansele să renunțe la construcția fabricii din Brașov sunt tot mai mari pe zi ce trece. Oficialii companiei ameninţă că nu vor finaliza proiectul.

De doi ani așteaptă constructorul european o comanda de elicoptere din partea statului român, timp în care a mai renunțat și la condiții tot ca să primească un răspuns pozitiv, însă din pacate nu are cu cine negocia. Airbus a construit fabrica acolo tocmai pentru că a existat o promisiune de comenzi ferme. Aşa s-a luat decizia de investiţii.

După o prezență de aproape două decenii pe piața românească, gigantul aeronautic Airbus ia în calcul să renunțe la finalizarea construcției fabricii de elicoptere din Brașov, unde a investit deja 10 milioane de euro. Iar dacă nu va ajunge la o înţelegere cu viitorul Guvern, Airbus ar putea decide chiar să mute fabrica în altă ţară. Și totul din cauza dezinteresului autorităților române.

Airbus a inaugurat fabrica de la Ghimbav destinată să producă elicoptere H215M în 2016, în urma promisiunii că statul român va veni cu o comandă consistentă. Constructorul european a anunțat că are nevoie de o comandă fermă din partea României de cel puțin 16 elicoptere pentru a da drumul serios la producție.

România spunea însă că se pot comanda doar 5-7 elicoptere, ceea ce nu justifica o investiție de o asemenea amploare. Acum, compania stă degeaba, se fac doar lucrări de mentenanță. Potrivit reprezentanților companiei, la momentul investiției, erau trei state în regiune care își doreau această fabrică.

Olivier Michalon, şef pe regiunea Europa la Airbus Helicopters: Investiţia era câştigătoare din multe puncte de vedere, economic, social, diplomatic, educaţional, pentru industrie şi pentru Airbus, dacă îl realizam, dar şi pentru România. Din nefericire, nimic nu s-a întâmplat.