Trecem la ora de iarna

Urmeaza sa trecem la ora de iarnă in noaptea de sâmbătă spre duminică, un motiv de stres pentru organism, alături de schimbările bruște ale vremii. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră și, ca să ne adaptăm schimbării, avem nevoie de cel puțin două săptămâni spun medicii. Din acest motiv și din rațiuni economice, Comisia Europeană vrea să renunțe la aceste modificări de fus orar.

Medicii avertizeaza că schimbarea orei poate deranja serios organismul, mai ales în cazul celor vulnerabili: copii şi vârstnici. Unele persoane prezintă tulburări de adaptare. Oganismul uman are o ritmicitate: zi, noapte, somn, veghe. În momentul în care apare deplasarea orelor de som, apare o perturbare. Adică insomnii și oboseală, anxietate și dureri de cap. Psihologii spun însă că există arme împotriva tulburărilor provocate de schimbarea orei.

Activitatea fizică ar trebui să fie nelipsită pentru că ajută foarte mult, cu alte cuvinte, contactul cu natura. La vârtsnici adaptarea este mai dificilă pentru că la ei contează foarte mult şi numărul de ore de somn şi mesele fixe şi mai ales medicaţia. Practic se dă medicaţia peste cap. Abia peste doi ani vom afla dacă scăpăm de schimbările de oră. Până atunci, toate țările din Uniunea Europeană trebuie să se hotărască dacă vor acest lucru, apoi problema va fi tranșată prin vot.